INFORMARE DE PRESĂ Fondurile disponibile pentru înființarea grupurilor de producători s-au epuizat integral

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea, cu trei zile
înainte de termenul limită, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-33 „Înființarea
grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol”, intervenție finanțată din Planul Strategic
2023 – 2027 (PS 2027).
Astfel, în intervalul 19 august și 15 noiembrie 2024 s-au depus on-line, pe www.afir.ro,
44 de solicitări de finanțare în valoare totală de 18.052.553 de euro, gradul de depunere pentru
această linie de finanțare fiind de 153,7%. Reamintim că, pentru sesiunea din acest an, alocarea
financiară a fost de 11.744.706 euro.
Finanțarea acordată prin DR-33 este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000
euro/ an, dar fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de
la recunoaștere. Sprijinul se acordă în baza unui plan de afaceri sub formă de sumă forfetară,
degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care
grupul de producători a fost recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Cheltuielile eligibile în cadrul DR-33 sunt cele necesare pentru înființarea și
funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și cel pomicol, prevăzute în planul de
afaceri, prin care se asigură atingerea obiectivelor propuse.
În perioada următoare, toate proiectele depuse vor fi verificate documentar de către experții AFIR pentru a stabili eligibilitatea și a realiza selecția proiectelor în funcție de condițiile
minime obligatorii și de criteriile de selecție menționate în Ghidul solicitantului. Ulterior, se va
publica pe www.afir.ro Raportul de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare în
conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de
verificare și soluționare a contestațiilor pentru proiectele aferente Intervențiilor de dezvoltare rurală din
Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2023 – 2027).