COMUNICAT DE PRESĂ Fonduri disponibile pentru formarea profesională prin PS PAC 2027, începând din 20 noiembrie 2023

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare prin intervenția DR-37 Transfer de cunoștințe din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) în perioada 20 noiembrie, ora 09:00 – 22 martie 2024, ora 16:00.

Alocarea stabilită pentru această sesiune este în valoare de 1.800.000 de euro. Fondurile alocate prin intervenția DR-37 se acordă sunt sub forma unor costuri unitare standard, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcți ai acestei finanțări.

 

În cadrul intervenției DR-37 sunt prevăzute trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri față în față cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 €/ persoană/ zi, pentru întâlniri față în față fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 €/ persoană/ zi și respectiv pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 €/ persoană/ zi.

 

Pentru primul apel de selecție lansat în cadrul acestei intervenții, au fost stabilite două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, prin care vor fi instruiți fermierii, în special beneficiarii schemelor finanțate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor și domeniul „Cunoștințe în materie de mediu, climă și eficiență a utilizării resurselor în cadrul exploatațiilor agricole”, care se adresează în special beneficiarilor finanțărilor de agro-mediu și climă și agricultură ecologică.

 

Durata cursurilor va fi de 3 zile pentru primul domeniu și de 5 zile pentru ambele domenii, inclusiv activitățile practice prevăzute și se adresează fermierilor din România.

 

Pragul de calitate prestabilit este de 50 puncte.

 

Furnizorii de formare profesională pot fi entități/ consorții publice sau private, care activează în domeniul formării profesionale și care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate. Aceștia se pot înregistra pe platformă în mod continuu în vederea înscrierii în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională, (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicație distinctă).

 

Furnizorii de formare profesională interesați de depunerea de cereri de înregistrare și cereri de finanțare se vor înscrie on-line, accesând următorul link: https://depunereDR37.afir.ro.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției www.afir.ro, la secțiunea Finanțare.

 

 

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR

( 004 031 860 27 24  * birou.presa@afir.ro