Între 28 octombrie și 4 noiembrie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
(AFIR) a lucrat non-stop pentru a asigura fermierilor români finanțarea atât de necesară pentru
continuarea activităților agricole. Într-un efort fără precedent, echipele AFIR au lucrat 24 de ore din
24, realizând un număr record de plăți. Astfel, AFIR a efectuat plăți în valoare totală de 106,6
milioane de euro către 179.966 de fermieri.
Din suma totală plătită, 88,7 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene
și provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 17,9 milioane de euro
sunt asigurați de la Bugetul de Stat.
Directorul general al AFIR, Dan-Florin SCARLAT, a declarat că acest efort a fost esențial
pentru sprijinirea fermierilor în această perioadă crucială:
„Am demonstrat că este esențial să acționăm rapid și eficient pentru ca fondurile să
ajungă prompt la beneficiarii noștri. Angajații AFIR au lucrat neobosit, zi și noapte, pe parcursul unei
săptămâni întregi, mobilizând toate resursele pentru a asigura efectuarea avansului plăților IACS
pentru sprijinul compensatoriu pentru venit. Pentru a efectua plățile de peste 106 milioane de euro,
au fost emise 359.662 de certificate de plată în mod accelerat, față de un număr obișnuit de 10.000
de certificate. Acest efort a permis fermierilor să primească sprijinul crucial de care au nevoie în această perioadă critică pentru lucrările agricole de toamnă. Sunt mândru de dedicarea
extraordinară a experților AFIR, care au răspuns exemplar provocărilor și au depășit toate
așteptările, obținând rezultate remarcabile pentru agricultura românească”.
Prin aceste măsuri, AFIR și-a reafirmat angajamentul față de fermierii din România,
oferindu-le sprijinul necesar într-o manieră promptă și eficientă. Această mobilizare exemplară
demonstrează hotărârea Agenției de a răspunde rapid nevoilor beneficiarilor și de a contribui activ
la dezvoltarea sectorului agricol din România.